FT-17 - primul tanc modern (I)

FT Renault sau Automitrailleuse à chenilles Renault FT Modèle 1917,  cunoscut sub numele de FT-17 sau FT17, a fost un tanc uşor francez, fiind printre cele mai revoluţionare proiecte de tancuri din istorie. FT a fost primul tanc operaţional, cu armamentul dispus într-o turelă complet rotativă, iar configuraţia sa cu turela în partea de sus, motorul în spate şi conductorul în faţa a devenit unul conventional, care se repetă la cele mai multe tancuri până astăzi. Istoricul Steven Zaloga a numit FT Renault “primul tanc modern din lume“.
Dezvoltare
Studiile privind producţia unui tanc uşor au fost începute în mai 1916 de către celebrul producător auto Louis Renault. Dovezile sugerează că Renault a întocmit un proiect preliminar, nefiind convins că un raport suficient putere/greutate ar putea fi atins pentru tancurile medii solicitate de către armată. Unul dintre cei mai talentaţi designeri ai săi, Rodolphe Ernst-Metzmaier, a pregătit planurile finale.
Deşi proiectul era mult mai avansat decât cele două tancuri franceze pe cale de a intra în producţie, Schneider CA1 şi tancul greu St Chamond, Renault a avut iniţial mari probleme în obţinerea aprobării. Chiar şi după ce britanicii au utilizat prima oară tancuri, la 15 septembrie 1916, în momentul în care opinia publică franceză  solicita desfăşurarea tancurilor proprii,  producţia tancului uşor a fost aproape abandonată în favoarea celei a unui tanc supergreu (Char2C) . Cu toate acestea, cu sprijinul neclintit al Generalului de brigadă Jean-Baptiste Eugène Estienne (1860-1936), supranumit “Tatăl Tancurilor”, precum şi al Comandanţilor supremi  francezi succesivi, care au văzut în tancurile uşoare o opţiune mult mai fezabilă şi realistă, Renault a putut în cele din urmă să-şi continue proiectul. Cu toate acestea, concurenţa cu Char2C avea să dureze până la sfârşitul războiului.
Prototipul a fost uşor perfecţionat în prima jumătate a anului 1917. Primele FT-uri produse au fost afectate în mod curent de probleme cu sistemul  de răcire şi cureaua de ventilator a radiatorului, o caracteristică care a persistat pe parcursul primului război mondial. Doar 84 au fost produse în 1917, dar 2697 au fost livrate înainte de sfârşitul războiului. Cel puţin 3177 au fost produse în total, poate mai mult, unele estimări mergând până la 4000 pentru toate versiunile combinate.  3177 este numărul total de unităţi livrarate Armatei franceze; 514 au fost, probabil, livrate direct Armatei SUA şi trei în Italia -o producţie totală de 3694. Tancurile au avut iniţial o turela turnată rotundă; mai târziu fie o turelă octogonală sau, mai tîrziu, o turelă rotunjită din plăci de oţel  (denumită turela Berliet după una din numeroasele fabrici producatoare). Ultimele două tipuri puteau suporta un tun Puteaux SA 18, sau o mitralieră Hotchkiss 7.92 mm . În SUA, acest tanc a fost construit sub licenţă sub numele de Six Ton Tank Model 1917 (950 unităţi construite, din care 64 înainte de sfârşitul războiului).
Unul dintre cele mai persistente mituri este cel cu privire la numele tancului: “FT” se consideră adesea că ar fi însemnat Faible Tonnage (fr. Tonaj mic), sau, chiar mai fantezist: Franchiseur de Tranchées (aprox. “Trecătorul peste tranşee”). În realitate, fiecărui prototip Renault i-a fost dat un cod; din pură întâmplare pentru tanc a fost rândul combinaţiei “FT“. O altă legendă este denumirea “FT-18” pentru FT-urile dotate cu tun. De fapt, un manual de întreţinere din 1918 descrie FT ca Char d’Assault 18HP, o trimitere la caii-putere ai motorului. FT-urile capturate şi reutilizate de către germani în al doilea război mondial au fost redesemnate Panzerkampfwagen FT 18. De asemenea, în denumirea variantei “FT 75 BS“, “BS” nu înseamnă Batterie Suport ci “Blockhaus Schneider“, o trimitere la tunul scurt Schneider de 75 mm cu care a fost dotat.