FT-17 - primul tanc modern (II)

Istoric operaţional FT a fost utilizat pe scară largă de către francezi şi americani în etapele finale ale Primului Război Mondial, după 31 mai 1918. Era ieftin şi adaptat pentru producţia de serie. S-a pus accent pe cantitate, atât la nivel tactic: Estienne a propus să copleşească apărarea inamicului cu un “roi” de tancuri uşoare, cât şi la nivel geostrategic: s-a considerat că Antanta va reuşi să câştige depaşind producţia Puterilor Centrale. Obiectivul de producţie a fost stabilit la 12260 unităţi care urmau să fie fabricate înainte de sfârşitul anului 1919 (din care 4440 în Statele Unite ale Americii). După război, FT a fost exportat în multe ţări (Polonia, Finlanda, Estonia, Lituania, România, Iugoslavia, Cehoslovacia, Elveţia, Belgia, Olanda, Spania, Brazilia, Turcia, Iran, Afganistan şi Japonia). Drept urmare, tancurile FT au fost folosite de cele mai multe naţiuni având forţe blindate, invariabil ca principalul lor tip de tanc. FT a luat parte la numeroase conflicte ulterioare Primului război mondial, cum ar fi Războiul civil rus, Războiul polono-sovietic, Războiul civil chinez, Războiul Rif şi Războiul civil spaniol. Tancurile FT au fost folosite şi în al Doilea Război Mondial, deşi acestea erau complet depăşite la acel moment, printre altele de către Polonia, Finlanda, Franţa şi Regatul Iugoslaviei. În anul 1940 armata franceză avea încă 8 batalioane echipate cu 63 FT-uri fiecare şi 3 companii independente, cu 10 fiecare, un total de 534, toate dotate numai cu mitraliere. Multe unităţi mai mici, mobilizate parţial după atacul german din mai 1940, au folosit de asemenea FT-uri. Acest lucru a dat naştere foarte popularului mit că francezii nu au avut echipament modern. De fapt, francezii au avut mai multe tancuri moderne decât germanii; ei au suferit din cauza erorilor tactice şi strategice, mai degrabă decât din cauza deficienţelor echipamentelor. În situaţia în care atacul german spre Canalul Mânecii a dus la încercuirea celor mai bune unităţi franceze, întreaga rezervă franceză a fost trimisă pe front, inclusiv 575 de FT-uri. Anterior, 115 unităţi dotate cu FT fuseseră formate pentru apărarea bazelor aeriene. Wehrmacht-ul a capturat 1704 FT-uri. 100 au fost din nou folosite pentru apărarea aerodromurilor, iar aproximativ 650 pentru misiuni de patrulare în Europa ocupată. Unele dintre tancuri au fost, de asemenea, folosite de germani în august 1944, în timpul luptelor de stradă din Paris. La această dată ele erau însă iremediabil depăşite. FT a fost predecesorul unei lungi generaţii de tancuri franceze: Kégresse FT, NC1, NC2, Char D1 şi Char D2. Tancul standard produs de italieni a fost FIAT 3000, o copie destul de apropiată a FT. Armata Roşie Sovietică a capturat 14 tancuri Renault complet distruse de la forţele ruse albe, şi le-a reconstruit la fabrica de la Krasnoye Sormovo în 1920. Sovieticii au pretins iniţial că au fabricat aceste tancuri, denumite de ei Russkiy Reno, dar de fapt au produs un singur exemplar, o copie exactă, numit Luptătorul pentru libertate tovarăşul Lenin. Atunci când Stalin a început cursa înarmărilor din anii ’30, primul tanc proiectat complet de sovietici a fost T-18, o variantă a Renault cu suspensia îmbunătăţită. În total, FT a fost folosit de Afganistan, Belgia, Brazilia, Republica China, Cehoslovacia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania nazistă, Iran, Japonia, Lituania, Ţările de Jos, Polonia, România, mişcarea rusă albă, URSS, Spania, Suedia, Elveţia, Turcia, Norvegia, Marea Britanie, SUA şi Regatul Iugoslaviei.